"Pe parcursul experienței antreprenoriale dar și ca părinte, am simțit că pentru a avea succes în societatea de azi, avem nevoie de abilități de viață, pe lângă cele învățate la școală.
Am avut nevoie să descopăr cum să administrez timpul, cum să comunic, cum să colaborez, să gândesc, să prioritizez, să prezint, să ma adaptez, să imi dezvolt leadership-ul și altele. Acestea au venit ca nevoie interioară, nu ca o materie de studiu și pentru că le-am urmat, mi-au adus mai multă împlinire pe toate planurile.
Pe tot acest parcurs, am simțit că mi-aș fi dorit să am aceste abilități mai devreme în viață. Odată cu nașterea copiilor mei, am urmărit să le ofer din concluziile mele și din experiența de viață de până acum. Întâmpinând rezistență, am realizat că eu nu am învățat pentru că mi-a spus tatăl meu ce era important pentru el, ci pentru că mi-am urmat chemarea interioară care m-a dus la necesitatea descoperirii și antrenării anumitor abilități pentru a obține ce îmi doream.
Așadar am pornit proiecte educaționale care urmăresc inspirarea copiilor către tematici de interes pentru ei, în timp ce ei își dezvoltă abilități de viață prin colaborare, trial and error, întrebări adresate lor, reflecție, procese de explorare și investigație în care ei își dezvoltă încrederea în sine, spiritul autodidact, autodisciplina, comunicarea, colaborarea cu ceilalți, perseverența, adaptabilitatea etc. într-un mediu sigur, înainte să dea de această nevoie în provocările vieții.
Astfel, am fondat ALTUS 21 - An Acton Academy, care are la bază un model educațional actual și care corespunde nevoilor și valorilor umane ale copiilor din secolul 21, în care învățarea nu înseamnă doar memorarea unor noțiuni, ci mult mai mult; aceasta se realizează prin crearea unui mediu în care colaborarea, formarea caracterului și aplicarea valorilor în lumea reală reprezintă o necesitate."
Iulian Șerban este antreprenor de la 19 ani. Și-a urmat chemarea și pasiunea către IT si Programare din liceu, apoi a co-fondat mai multe companii în IT. Pe parcursul a 20 de ani, unele au eșuat, altele au fost dezvoltate până la momentul în care au fost achiziționate de lideri de piață din România.
Din 2018, a început să se implice în proiecte educaționale importante. În centrele în care s-a implicat, peste 1500 de copii și-au dezvoltat competențele necesare în prezent și viitor.
O comunitate internațională
alcătuită din peste 300 de fondatori și ghizi cu experiență în aplicarea modelului Acton Academy.
Să inspirăm fiecare copil și părinte care ne trece pragul să își dezvolte o vocație princare să influențeze lumea
Promitem ca prin ghidare socratică să încurajăm fiecare membru al comunității noastre:
să pornească într-o Călătorie a eroului în viața sa
să își descopere talentele înnăscute și să le rafineze până la excelență
să își dezvolte curiozitatea, independența și învățarea continuă pe parcursul vieții
să adopte formarea unui caracter puternic
să prețuiască artele, lumea fizică și misterele vieții
să prețuiască libertatea economică, politică și religioasă
Lucru individual
Lectură la alegere
Lectură la alegere
Instrucțiuni de folosire a laptop-ului
Lucru pe platforme adaptive
Livada din față
Pauza de la prânz
Mișcare afară
Distracție în parc
Sediul școlii
Ploiești, bd. Republicii, nr. 166
Viziune
Anul 1: Am început pe 20 Septembrie 2021 cu ciclul primar
Anul 5: Lansare Studio pentru ciclul gimnazial
Anii 7-8: Lansare Studio pentru liceu (Launchpad)
În cadrul conferinței fondatorilor Acton
la sfârșitul ultimei noastre sesiuni, în timp ce trăgeam concluziile, un educator cu multă experiență și nou fondator al unei Acton Academy a spus: „Parcă toată viața mea aș fi observat tigrii în cuști, crezând că i-am înțeles; astăzi, pentru prima dată, am văzut magnificele creaturi care trăiau libere. Tigrii liberi nu sunt la fel ca tigrii în cuști și nu voi uita niciodată diferența".